Limba română - Tem
Limba română
Marţi, 2016-12-06, 8:53 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 28
Vizitatori: 27
Utilizatori: 1
prichindel

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  •  

    Temă

    Partea unui cuvânt alcătuită din rădăcină plus prefixul şi sufixul cu care este format. Tema este comună tuturor formelor flexionare ale cuvântului. Ea se stabileşte prin înlăturarea desinenţei, deci tema este forma cuvântului fără desinenţă. De exemplu, tema pentru formele flexionare ale cuvântului a aduce (aduc, aduc-i, aduc-e, aduc-em, aduc-eţi, aduc) este aduc- la care s-au adăugat desinenţele de număr şi persoană.

    Termen

    Unitatea lingvistică care denumeşte în mod convenţional o noţiune, definită exact într-un anumit domeniu de cunoaştere. Termenii sunt cuvintele care denumesc anumite concepte, teorii, fenomene, aparate, procese, caracteristice unor discipline ştiinţifice, domenii de activitate, ramuri tehnice sau profesiuni (atom, azot, conştiinţă, morfem, nucleu, planetă, supraconductibilitate, concav, hipersensibil, ultrasonic). În fiecare ştiinţă şi în fiecare domeniu al tehnicii se folosesc termeni specifici care constituie terminologia domeniului respectiv (pătrat, mediană, moleculă, hidrogen, infinitiv, comă, hemoglobină). Termenii ştiinţifici şi tehnici alcătuiesc aşa-numitul lexic specializat, care cuprinde vocabularele de specialitate. Sistemul de termeni specific unei ştiinţe sau domeniu al tehnicii alcătuiesc terminologia de specialitate a domeniului respectiv. În cadrul fiecărui domeniu, termenii sunt structuraţi în conformitate cu sistemul de noţiuni caracteristic acestui domeniu şi în funcţie de relaţiile existente între noţiunile respective.

    Trăsătura esenţială a termenului ca unitate lingvistică este caracterul său monosemantic. Termenul are sau ar trebui să aibă un singur sens. El stabileşte o legătură univocă între un semnificat (latura de expresie a termenului) şi un anumit concept care reprezintă semnificaţia lui. Din această cauză se spune că un termen nu are nevoie de un anumit context care i-ar preciza semnificaţia. El exprimă totdeauna univoc aceeaşi noţiune, indiferent de contextul în care este utilizat. În acelaşi timp, termenii, spre deosebire de cuvintele propriu-zise, sunt lipsite de expresivitate.

    Termenul denumeşte o noţiune şi tocmai din această cauză, din punctul de vedere al expresiei lingvistice, el nu coincide totdeauna cu cuvântul. El poate fi exprimat printr-un singur cuvânt (aerocartograf, aerofor, axiomă, conductibilitate, frecvenţă, lentilă, manierism, radiaţie, transparenţă) sau prin mai multe cuvinte (ridicare la pătrat, rădăcină pătrată, parte de vorbire), dar şi prin abrevieri sau simboluri literale.

    Termen de comparaţie

    Obiect sau acţiune cu care se compară ceva (termenul comparat). De exemplu, Pământul este mai mare ca Luna. Este numit uneori termenul al doilea al comparaţiei.

    Terminologie

    1. Totalitatea termenilor de specialitate folosiţi într-o ştiinţă sau într-un domeniu al tehnicii. Alţi termeni folosiţi pentru acest concept sunt lexic / vocabular specializat. Lexicul de specialitate este legat de o anumită practică socială. Vocabularul specializat sau profesional (numit şi fond savant) cuprinde cuvinte folosite în diverse limbaje profesionale care alcătuiesc terminologiile de specialitate sau tehnico-ştiinţifice. Foarte mulţi din termenii de specialitate sunt cuvinte internaţionale, folosite de majoritatea limbilor de cultură.

    Fiecare ramură a ştiinţei sau domeniu al tehnicii tinde să-şi elaboreze un sistem de termeni care să exprime cât mai exact sistemul de noţiuni propriu domeniului respectiv. Spre deosebire de vocabularul limbii comune, terminologia, care cuprinde vocabularul diverselor ştiinţe şi domenii ale tehnicii, este mai bine structurată, ea fiind rezultatul unui proces, în parte, conştient, să se denumească noţiunile proprii unui anumit domeniu.

    2. Studiul vocabularelor de specialitate care se întâlnesc în toate domeniile de cunoaştere şi în ramurile tehnicii: lingvistică, matematică, filozofie, medicină, inginerie etc.

    Triftong

    Grup de trei sunete (dintre care o vocală şi două semivocale) rostite în cadrul aceleiaşi silabe: oai (le-oai-că), iai (tră-iai), ioa (i-ni-mioa-ră). În limba română există nouă triftongi.

    Trunchiere

    Procedeu secundar de formare a cuvintelor care constă în eliminarea părţii finale sau iniţiale. Esenţa acestui procedeu rezidă în folosirea unor frânturi de cuvinte în locul cuvintelor întregi. Ele sunt de două tipuri: ● substantive comune (bac pentru bacalaureat, mate pentru matematici, prof, -ă pentru profesorul, profesoara, diriga pentru diriginta), ● substantive proprii (Nicu Nicolae, Magda – Magdalena, Veta – Elisaveta).