Limba română - Structura morfologică a cuvântului
Limba română
Vineri, 2016-12-09, 8:15 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 10
Vizitatori: 10
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  • Înapoi                           Cuprins                         Înainte

     

    Structura morfologică a cuvântului

    Părţile componente ale cuvintelor care au o anumită semnificaţie lexicală sau gramaticală se numesc morfeme. Morfemele sunt de mai multe tipuri: rădăcina, prefixul, sufixul, tema şi desinenţa.

     

    Rădăcina

    Rădăcina este elementul comun mai multor forme ale aceluiaşi cuvânt (în cazul cuvintelor flexibile) sau mai multor cuvinte care alcătuiesc o familie de cuvinte (în cazul cuvintelor formate prin derivare). Este elementul care poartă sensul lexical.

    Rădăcina este baza de la care se alcătuiesc cu ajutorul sufixelor gramaticale şi al desinenţelor formele unui cuvânt. De exemplu, în formele verbului merge (merg, mergi, merge, mergeam, mergeaţi, mergeau...) rădăcina este merg-. Tot de la rădăcină se obţin prin derivare cu afixe lexicale cuvinte noi. Astfel, cuvintele din familia lexicală a cuvântului pădure (pădurice, pădurar, păduros, a împăduri, a despăduri) au aceeaşi rădăcină: pădur-.

     

    Prefixul

    Prefixul este elementul care se adaugă înaintea rădăcinii unui cuvânt de bază pentru a se forma un nou cuvânt: bunic – străbunic, cetăţean – concetăţean a face – a desface. Prefixul are, de obicei, valoare lexicală.

     

    Sufixul

    Sufixul este elementul care se adaugă după o rădăcină (sau o temă) pentru a se forma un nou cuvânt sau o formă gramaticală a unui cuvânt. După sensul exprimat şi după funcţia lor în limbă, sufixele sunt de două feluri:

    a) sufixe lexicale sau derivative (cu ajutorul lor se formează cuvinte noi): lemn + ar = lemnar, casă + uţă = căsuţă, scrie + tor = scriitor, ţăran + ime = ţărănime, voinic + esc = voinicesc, frate + eşte = frăţeşte. După natura gramaticală a derivatului, sufixele lexicale sunt: substantivale (-aş, -eală, -ime, -tor etc.; arc-aş, muncitor-ime, bună-tate, lovi-tură), adjectivale (-atic, -bil, -os, -iu, etc.: fric-os, nebun-atic, frumuş-el, prieten-esc), verbale (-iza, -ona, -ui etc.: abstract-iza, concluzi-ona, sfăt-ui), adverbiale (-eşte, -iş etc.: frăţ-eşte, piept-iş).

    b) sufixe gramaticale (care servesc la realizarea unor forme din paradigma unui cuvânt, se întâlnesc numai la verb şi formează timpurile şi modurile verbului): -ez din lucrez, -esc din citesc, -ând din lucrând.

     

    Temă lexicală

     Temă lexicală este partea unui cuvânt alcătuită din rădăcină plus prefixul şi sufixul cu care este format. Tema este comună tuturor formelor flexionare ale cuvântului. Ea se stabileşte prin înlăturarea desinenţei, deci tema este forma cuvântului fără desinenţă. De exemplu, tema pentru formele flexionare ale cuvântului a aduce (aduc, aduc-i, aduc-e, aduc-em, aduc-eţi, aduc) este aduc- la care s-au adăugat desinenţele de număr şi persoană.

     

    Cuvânt de bază

    Cuvânt de bază este cuvântul care serveşte ca element de plecare în formarea altor cuvinte prin derivare. De exemplu, cuvintele-bază pentru derivatele copilaş, prietenie, frumuşel, iepureşte, a îmbrăţişa sunt copil, prieten, frumos, iepure, braţ. Cuvântul de bază este de cele mai multe ori la forma-tip (forma din dicţionare):

    a) nominativul singular nearticulat la substantive: fluier + -aş = fluieraş;

    b) nominativul singular masculin la adjective: bun + -ătate = bunătate;

    c) infinitivul prezent la verbe: a pocni + -et = pocnet.

    În cazuri mai rare, cuvântul de bază poate fi şi la o altă formă flexionară: derivatele omenie, omenos, a omeni sunt formate de la pluralul substantivului om – oameni.

     

    Cuvânt derivat

    Cuvânt derivat este cuvântul format cu sufixe şi prefixe de la un cuvânt de bază. De exemplu, cuvântul pădurar este format de la cuvântul-bază pădure cu ajutorul sufixului derivativ -ar. În acelaşi timp, verbul a desface e constituit din radicalul face la care se adaugă prefixul derivativ des-. Se delimitează substantive derivate (ameţ-eală, fotbal-ist, copil-ărie, seceră-toare, tiner-et, învăţ-ătură, voi-nţă, cojoc-el, cărt-icică), adjective derivate (bărbăt-esc, fric-os, del-uros, frumuş-el, ardel-ean, oland-ez, ne-drept), verbe derivate (a brăzd-a, a atenţ-iona, a sfăt-ui, a pre-vedea) şi adverbe derivate (prieten-eşte, târ-âş).

     

    Familia de cuvinte

    Familia de cuvinte (lexicală) constituie totalitatea cuvintelor înrudite ca sens şi formate prin diverse procedee (derivare, compunere, schimbarea valorii gramaticale) de la aceeaşi rădăcină. De exemplu, familia cuvântului pădure cuprinde următoarele unităţi lexicale:

    pădure    →

    pădurice

    pădurişte

     

     

     

     

     

    pădurar          →

    pădurărie

     

     

     

     

    păduratic

    pădurean

    pădureţ

    păduros

     

     

     

     

     

    a împăduri      →

    împădurire

    împădurit

     

     

     

    a reîmpăduri   →

    reîmpădurire

    reîmpădurit

     

     

     

    a despăduri     →

    despădurire

    despădurit

     

    Toate cuvintele din cadrul unei familii au în comun aceeaşi rădăcină. De exemplu, cuvintele care constituie familia lexicală a cuvântului lemn (lemn, lemn-ar, lemn-ărie, lemn-os, lemn-iu, a în-lemn-i) conţin aceeaşi rădăcină: lemn-.

     

    Înapoi                           Cuprins                         Înainte