Limba română - Punctul virgula
Limba română
Duminică, 2016-12-11, 9:04 AM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 20
Vizitatori: 20
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  • Înapoi                           Cuprins                         Înainte



    X. Punctul şi virgula în propoziţie şi în frază

     

    Punctul şi virgula este un semn de punctuaţie folosit pentru segmentarea frazelor lungi, făcându-le astfel mai clare. El uşurează înţelegerea textului la lectură, servind pentru clarificarea raporturilor în frazele de dimensiuni extinse.

    Folosirea semnului punct şi virgulă este adesea opţională. În multe situaţii, el poate fi înlocuit prin punct sau prin virgulă. Uneori, semnul punct şi virgulă este utilizat ca mijloc stilistic.

     1  Punctul şi virgula desparte propoziţii sau grupuri de propoziţii, din cadrul unei fraze formate prin coordonare sau prin subordonare, care sunt concepute ca unităţi relativ independente:

    Frunzişurile stinse îl stropesc cu apă; a plouat întruna până acum. (Camil Petrescu)

    Era cerul de o frumuseţe nespusă; ceasul era târziu; vorbele baciului aveau o gravitate profetică. (D. Zamfirescu)

    Şi Titu citea şi scria mereu până noaptea târziu; stingea lampa, aştepta prin întuneric inspiraţia, înjgheba câte un vers în cap, aprindea repede lumina, îl eterniza pe hârtie… (L. Rebreanu)

    Îl aştepta să se deştepte; dar nu putuse sta locului; ieşise să se plimbe; stând în salonul de aşteptare, i-era frică să nu-nnebunească de durere. (I. L. Caragiale)

    Lui Mircea i s-au adus cuvinte şi scrisori de laudă; însă el, ca om păţit, nu s-a lăsat furat de dulceaţa cuvintelor; vrăjmaşul nu fusese răpus decât vremelnic şi în parte; oricând se putea întoarce cu mai multă putere. (E. Camilar)

    Înspre munţi erau pâcle neclintite; Moldova curgea lin în soarele auriu într-o singurătate şi-ntr-o linişte ca din veacuri; şi câmpurile erau goale şi drumurile pustii în patru zări; iar călăreţul pe cal pag parcă venea spre noi de demult, de pe depărtate tărâmuri. (M. Sadoveanu)

     2  Punctul şi virgula se foloseşte pentru a fragmenta o frază de mare întindere, cu o structură complexă, incluzând propoziţii cu părţi de propoziţie izolate prin virgulă:

    Tot pe aceeaşi potecă, venind din altă parte, intrase şi mergea ca la o zvârlitură de băţ, înaintea noastră, un băietan, care ţinea pe cap o putină; şi fiindcă era cu spatele spre noi, nu ne văzuse şi nici simţise, poate, că cineva se afla în urma lui; mergea deci scoborând încet şi şuierând o arie de munte; era înalt şi zdravăn; putina pe cap îl mai lungea încă, iar mâinile lui aduse în formă de torţi spre a ţine putina îi dădeau înfăţişarea unui ulcior cu picioare. (C. Hogaş)

     3  În fraza cu propoziţii coordonate prin joncţiune, punctul şi virgula se poate pune înaintea conjuncţiilor dar, iar, însă, ori, deci:

    Ei se trezesc deodată speriaţi de distanţa enormă, pe care a făcut-o timpul, de când s-au aşezat la vorbă; iar eu-mi simt inima cum se contractă ca o măciucă de fier care se pregăteşte să izbească. (Gib I. Mihăescu)

    Sunt atât de asemănătoare, că le poţi socoti un singur cântec; dar sunt delicioase. (Gib I. Mihăescu)

    Adevărul întreg, fără îndoială, numai Dumnezeu îl cunoaşte; însă cucoana Maria dorea aprig să vadă pe nevasta lui Cuţui mai puţin luxos îmbrăcată. (M. Sadoveanu)

    Am pornit spre han; însă cu îndoială. (M. Sadoveanu)

     4  În dialog, punctul şi virgula poate apărea după adverbe de afirmaţie şi de negaţie:

    – A! Cum aşa devreme? Nu; mai rămânem. (Camil Petrescu)

    – Poate va fi ştiind el.

    Nu; că acuma-i dus el acolo. (M. Sadoveanu)


    Înapoi                           Cuprins                         Înainte