Limba română
 Propoziţiile incidente

Înapoi                           Cuprins                         Înainte


6. Propoziţiile incidente

 1  Propoziţiile incidente se izolează prin virgule de restul comunicării indiferent de poziţia lor:

  Precum se ştie, moş Vasile e pescar adevărat, nu mănâncă peşte. (M. Sadoveanu)

  Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face. (I. Creangă)

Nu eram, ca să zic aşa, nici vesel, nici supărat. (N. Gane)

 2  Propoziţiile incidente mai pot fi izolate şi prin linii de pauză sau prin paranteze:

El – se înţelegea lesne – nu mai era între vii cu trupul. (M. Sadoveanu)

Biata maică-mea – Dumnezeu s-o ierte – de câte ori nu m-a plesnit cu lingura peste mână şi peste gură, numai ca să mă înveţe să mănânc frumos!… (C. Hogaş)

Eram – am rămas şi până azi – tipul boemului, liber, nepăsător ca pasărea cerului. (V. Eftimiu)

M-am gândit, cu un fel de nelinişte, că, dacă voi fi în Bucureşti, voi fi vizitat de ai mei şi voi fi obligat – acum când eram atât de obosit – să joc un fel de teatru de dragoste şi bucurie. (Camil Petrescu)

La intrarea în galerie, treceam prin faţa unei gherete, în care stătea la căldură, în timp ce noi tremuram de frig, un gardian, căruia trebuia să-i spunem ce număr suntem (fiindcă nu mai aveam nume, eram numere). (M. Preda)


Înapoi                           Cuprins                         Înainte




Vineri, 2017-12-15, 9:16 AM
Bine aţi venit Vizitator
Acasă | Înregistrare | Autentificare
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Decembrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva materialelor
Statistici

Total online: 11
Vizitatori: 11
Utilizatori: 0
Prietenii site-ului

Copyright MyCorp © 2017
Găzduire site gratuită — uCoz