Limba română - Pro3
Limba română
Marţi, 2016-12-06, 8:53 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 28
Vizitatori: 27
Utilizatori: 1
prichindel

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  •  

    Pronume personal

    Pronumele care indică persoanele sau lucrurile după raportul lor faţă de dialog: ● persoana I indică vorbitorul (eu) sau vorbitorul împreună cu alte persoane (noi); ● persoana a II-a indică ascultătorul (tu) sau un grup de persoane dintre care cel puţin uneia i se vorbeşte (voi); ● persoana a III-a trimite la o persoană / un lucru (el, ea) sau la nişte persoane / lucruri (ei, ele) despre care se vorbeşte.

    Pronumele personale sunt de două feluri: ● pronumele personale propriu-zise şi ● pronumele de politeţe.

    Pronumele personal propriu-zis îşi schimbă forma după persoană, număr, caz şi după gen (la pers. 3). Are următoarele forme: Nominativ, sg. eu, tu, el, ea, pl. noi, voi, ei, ele; Genitiv (are forme numai pentru pers. 3), sg: lui, ei, pl. lor; La cazurile dativ şi acuzativ pronumele personal are forme accentuate şi forme neaccentuate; Dativ, forma accentuată, sg. mie, ţie, lui, pl. nouă, vouă, lor; forma neaccentuată, sg. îmi, mi, îţi, ţi, îi, i, pl. ne, ni, vă, vi, le, li; Acuzativ, forma accentuată, sg. mine, tine, el, ea, pl. noi, voi, ei, ele; forma neaccentuată, sg. mă, te, îl, o, pl. ne, vă, îi, i, le; Vocativ numai la pers. 2 sg. tu!, pl. voi!

    Dat fiind faptul că la cazul genitiv pronumele personal are forme proprii numai pentru pers. 3. sg. şi pl. (lui, ei, lor), cu valoare de genitiv se folosesc: ● pronumele posesive: meu, tău, său, nostru, vostru etc. ● formele neaccentuate de dativ ale pronumelui personal (dativul posesiv): îmi, îţi, îi, ne, vă, le: Îmi ajut părinţii. (= Ajut pe părinţii mei.).

    În anumite contexte, formele de genitiv pers. 3 (lui, ei, lor) pot fi precedate de articolul genitival al, a, ai, ale: Este un frate al lui.

    În vorbire pronumele personale propriu-zise înlocuiesc un substantiv, deci se folosesc numai cu valoare substantivală. Pronumele îndeplineşte aceleaşi funcţii sintactice ca şi substantivul înlocuit: ● subiect: Elevul citeşte o carte. = El citeşte o carte. ● atribut: Cartea elevului este nouă. = Cartea lui este nouă. ● nume predicativ: Cărţile sunt ale elevului. = Cărţile sunt ale lui. ● complement: Profesorul îl laudă pe elev. = Profesorul îl laudă pe el.

    Formele accentuate ale pronumelui personal în dativ şi acuzativ cu funcţie de complement indirect (dativul) şi complement direct (acuzativul): ● se folosesc împreună cu formele neaccentuate când în propoziţie este exprimat predicatul şi când se impune accentuarea complementului: Mie îmi place teatrul. Pe el îl preocupă muzica. ● se întrebuinţează fără formele accentuate în următoarele situaţii: a) când în propoziţie nu este exprimat predicatul: – Ţi-am adus un cadou. – Mie? – Da, ţie.; – Te caută un domn. – Pe mine? – Da, pe tine?; b) când sunt cerute de o prepoziţie: Datorită lui am reuşit.; El mi-a povestit multe lucruri despre tine.

    Formele neaccentuate ale pronumelui personal în dativ şi acuzativ însoţesc, cel mai adesea, un verb: Îi spun mâine. Caută-l mai bine! În construcţie cu un verb, formele neaccentuate pot sta: ● înaintea verbului. Aceste forme sunt de două feluri: a) libere, nelegate, când verbul pe lângă care se află este la prezent, imperfect, mai-mult-ca-perfect indicativ sau la prezumtiv prezent şi prezumtiv perfect: D.: îmi spune, îmi spunea, îmi spusese, îmi va fi spunând, îmi va fi spus; A.: mă întreabă, mă întreba, mă întrebase, mă va fi întrebând, mă va fi întrebat; b) legate de verb când acesta este la perfectul compus indicativ, la condiţional prezent sau la condiţional perfect: D.: mi-a spus, mi-ar spune, mi-ar fi spus; A.: m-a întrebat, m-ar întreba, m-ar fi întrebat; c) între conjuncţia şi verbul de bază la conjunctiv prezent, la conjunctiv perfect sau la viitorul II indicativ: D.: să-mi spună, să-mi fi spus, are să-mi spună; A.: să mă întrebe, să mă fi întrebat, are să mă întrebe; d) după verb când acesta este la imperativ pozitiv sau la gerunziu: D.: spune-mi!, spunându-mi; A.: întreabă-mă!, întrebându-mă; e) după adverbul de negaţie nu din forma negativă a verbului, inclusiv în structura imperativului negativ: D.: nu-mi spune, nu-mi spune!; A.: nu mă întreabă, nu mă întreba!; f) după prepoziţia a în structura infinitivului: D.: A venit pentru a-mi spune adevărul. A.: Este aici pentru a mă întreba despre proiectul nostru.

    Aceleaşi reguli se aplică şi atunci când, în acelaşi enunţ, se folosesc două pronume personale neaccentuate: unul în dativ şi altul în acuzativ. În cazul acesta dativul totdeauna precedă acuzativul: – Mi-l dai mie? – Pentru mata l-am făcut. Ţi-l dau. (M. Sadoveanu); Am nevoie de manualul de istorie. Când mi-l aduci?; Dacă nu poţi citi cărţile până mâine, mi le dai mai târziu. Roagă-l pe colegul tău să-ţi dea cărţile pe care ţi le-a promis.

    Pe lângă pronumele personale propriu-zise, la pers. 3 există pronume sinonime cu formele pronumelui personal propriu-zis. Acestea sunt dânsul (dânsa, dânşii, dânsele), însul (însa). Pronumele dânsul se întrebuinţează numai cu referire la persoane. Formele de genitiv-dativ ale acestui pronume sunt rar folosite în limba literară. Cel de-al doilea pronume, însul, se întâlneşte astăzi numai în construcţii cu prepoziţiile dintru, întru, printru: dintr-însul, într-însul, printr-însul.

    Pronume posesiv

    Pronumele care înlocuieşte numele unui obiect sau numele unor obiecte care se află într-un raport de posesie unul faţă de altul. El poate fi întrebuinţat: ● cu valoare relativă (când substituie numai numele posesorului); ● cu valoare absolută (când substituie atât numele obiectului posedat, cât şi numele posesorului): Caietul meu s-a găsit, iar al tău nu se vede nicăieri. Meu – înlocuieşte numai numele posesorului (= care îmi aparţine mie); al tău – înlocuieşte atât numele obiectului posedat, cât şi numele posesorului (= caietul care îţi aparţine ţie).

    Pronumele posesiv îşi schimbă forma după persoană, număr şi gen. El are următoarele forme: un singur obiect posedat, m., sg. (al) meu, (al) tău, (al) său, pl. (al) nostru, (al) vostru, (al) lor, f., sg. (a) mea, (a) ta, (a) sa, pl. (a) noastră, (a) voastră, (a) lor; mai multe obiecte posedate, m., sg. (ai) mei, (ai) tăi, (ai) săi, pl. (ai) noştri, (ai) voştri, (ai) lor, f., sg. (ale) mele, (ale) tale, (ale) sale, pl. (ale) noastre, (ale) voastre, (ale) lor.

    Alături de formele pronumelui posesiv (al său, a sa, ai săi, ale sale), la pers. 3 sg., se folosesc şi formele de genitiv singular ale pronumelui personal propriu-zis (al, a, ai, ale lui; al, a, ai, ale ei). Pentru pers. 3 pl., în locul pronumelui posesiv, care nu are forme proprii, se întrebuinţează forma de genitiv plural a pronumelui personal (al, a, ai, ale lor).

    Fiind folosit cu valoare absolută, pronumele posesiv este totdeauna precedat de articolul posesiv (al, a, ai, ale). Cu valoare relativă, funcţionând ca determinant al unui substantiv, pronumele posesiv poate apărea fie fără articolul posesiv (caietul meu), fie însoţit de acest articol (un caiet al meu, acest caiet al meu, caietul cel nou al meu).

    La feminin singular pronumele posesiv are două forme cazuale: ● una pentru nominativ-acuzativ (mea, ta, sa, noastră, voastră): Teatrul nostru naţional şi literatura noastră dramatică au ajuns într-o stare proastă, domnule, foarte proastă… (I. L. Caragiale); ● alta pentru genitiv-dativ, omonimă cu forma de plural (mele, tale, sale, noastre, voastre): Nu-i neapărată nevoie ca băiatul să ştie cu de-amănuntul istoria mamei sale. (G. Călinescu). Aceste forme se acordă cu substantivul determinat astfel: sg. N.A. sora mea, G.D. surorii mele, pl. N.A. surorile mele, G.D. surorilor mele.