Limba română - Pro1
Limba română
Marţi, 2016-12-06, 8:55 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 30
Vizitatori: 29
Utilizatori: 1
prichindel

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  •  

    Pronume

    Parte de vorbire care substituie un substantiv, un adjectiv sau chiar un fragment de text: A venit bunicul. El ţi-a adus un cadou frumos. În textul dat pronumele el ne ajută să desemnăm aceeaşi persoană fără ca să repetăm cuvântul bunicul şi, în acelaşi timp, asigură coeziunea dintre cele două enunţuri.

    Ca şi substantivul, pronumele indică o fiinţă sau un lucru. Se deosebeşte însă de substantiv prin faptul că el numai indică fiinţa sau lucrul, dar nu exprimă şi calităţile lor, deci nu le defineşte.

    În plan semantic, pronumele are un sens foarte general: el nu conţine niciun fel de informaţii privind fiinţa sau lucrul desemnat. După cum vedem, în cel de al doilea enunţ pronumele el indică o fiinţă. În alt context, acelaşi pronume poate fi folosit pentru a desemna un cal, un arbore, un râu etc. Astfel, semnificaţia pronumelui este determinată de situaţia şi de contextul în care este utilizat, precum şi de sensul cuvintelor pe care le substituie şi la care se raportează pronumele: Apoi Trică se făcuse şi el băiat aşezat, ascultător şi bun şcolar. (I. Slavici); Poartă-te şi tu mai atent cu el. E un copil, totuşi. (O. Paler); Este ca un copil care crede că mama şi tata sunt eterni. (G. Călinescu); Nu este cineva pe lume, de care să asculte el. (Cezar Petrescu).

    După sens şi anumite trăsături gramaticale, se disting nouă feluri de pronume: ● pronumele personale: eu, tu, el, ea…; ● pronumele reflexive: sie, îşi, sine, se…; ● pronumele de întărire: însumi, însuţi, însuşi…; ● pronumele posesive: meu, tău, său…; ● pronumele demonstrative: acesta, aceasta…; ● pronumele interogative: care, cine, ce…; ● pronumele relative: care, cine, ce…; ● pronumele nehotărâte: unul, altul, fiecare, cineva, ceva…; ● pronumele negative: nimeni, nimic…

    Din punct de vedere morfologic, pronumele este o parte de vorbire flexibilă care se declină. Flexiunea pronumelui exprima categoriile de caz, gen, număr şi persoană. Trăsătura esenţială a flexiunii pronominale este caracterul ei, în mare parte, neregulat. Mijloacele folosite pentru exprimarea acestor categorii sunt: ● formele supletive (eu, tu, el, ea, al meu, al tău, al său), ● formele flexionare ale articolului hotărât (dânsul, dânsa, dânşii, dânsele, unul, una, unii, unele), ● desinenţele însoţite uneori de alternanţa sunetelor (acesta, aceasta, aceştia, acestea).

    Trebuie avut însă în vedere că, sub aspect morfologic, pronumele este o clasă gramaticală foarte eterogenă. Alături de pronumele care au o paradigmă morfologică completă, există o serie de pronume invariabile în raport cu genul, numărul sau chiar persoana. Uneori printr-o paradigmă neregulată se caracterizează o anumită subclasă în întregime, alteori paradigma este incompletă doar în cazul unor membri ai clasei. În funcţie de capacitatea lor de a-şi schimba forma în raport cu persoana, pronumele se împart în următoarele două clase: ● pronume cu flexiune de persoană (personale, reflexive, de întărire, posesive) şi ● pronume fără flexiune de persoană (demonstrative, interogative, relative, nehotărâte, negative).

    În ce priveşte comportamentul sintactic, în cadrul clasei pronumelui se disting următoarele două subclase: ● pronumele propriu-zise sau pronumele cu valoare substantivală şi ● pronumele cu valoare adjectivală, numite şi adjective pronominale. Pronumele propriu-zise au o funcţie de înlocuire: Acesta s-a întunecat la faţă, dar n-a zis nimic. (O. Paler). Adjectivele pronominale însoţesc şi determină un nume acordându-se cu acesta în gen, număr şi caz: băiatul acesta, fata aceasta, care băiat, niciun băiat, nicio fată. În propoziţie, adjectivele pronominale îndeplinesc funcţia de atribut: Din izvorul acesta şi-au tras dacii credinţa, tăria şi rostul vieţii lor. (Al. Vlahuţă).

    Din acest punct de vedere, clasa pronumelui cuprinde următoarele trei tipuri de cuvinte: ● cuvinte care pot funcţiona atât ca pronume propriu-zise, cât şi ca adjective pronominale (toate pronumele posesive, demonstrative, relative; cele mai multe pronume nehotărâte, interogative şi negative): Ai noştri / sportivii noştri au învins. Aceasta / cartea aceasta e a mea. Unii / unii elevi au note bune. Care / care costum îţi place? Niciunul / niciun elev nu lipseşte.; ● cuvinte care se utilizează numai cu valoare substantivală (pronumele personale, pronumele reflexive, unele pronume relative, interogative şi negative): El a plecat. Cine este el? Nimeni nu-l poate opri.; ● cuvinte care se folosesc numai ca adjective pronominale (adjectivele pronominale de întărire, unele pronume nehotărâte): Eu însumi am fost acolo. Aşa e orice om.

    Pronume / adjectiv pronominal de întărire

    Adjectivul pronominal de întărire accentuează numele obiectului desemnat de substantivul sau de pronumele pe care acesta îl determină: Prefectul însuşi roşi încurcat neştiind ce să mai facă. (L. Rebreanu); Poate că jertfa vieţii lui m-a scutit pe mine însumi de marea călătorie… (V. Eftimiu).

    Adjectivul pronominal de întărire îşi schimbă forma după persoană, gen, număr şi parţial după caz. El are următoarele forme: m. sg. însumi, însuţi, însuşi, pl. înşine, înşivă, înşişi, f. sg., N.A. însămi, însăţi, însăşi, G.D. însemi, înseţi, înseşi, pl. însene, însevă, înseşi (însele).

    În limba contemporană, aceste forme au numai valoare adjectivală, fiind folosite: ● pe lângă un pronume personal sau reflexiv: Eu însumi trebuie să fac aceasta. Este nemulţumit de sine însuşi.; ● pe lângă un substantiv: Cel mai puţin nerăbdător era eroul însuşi. (V. Eftimiu). În îmbinare cu un pronume, adjectivul pronominal de întărire stă numai după acesta: Sfătuieşte-te cu cel mic şi cu cel mare şi pe urmă hotărăşte tu însuţi. (A. Pann).

    Folosit pe lângă un substantiv, adjectivul pronominal de întărire poate sta atât înaintea, cât şi după cuvântul determinat: Craiul însuşi a ridicat sabia cea mare. (M. Sadoveanu); Mare fu uimirea şi bucuria lui Făt-Frumos când găsi de partea cealaltă a podului pe însuşi tatăl său, împăratul. (V. Eftimiu). Adjectivul pronominal de întărire se acordă cu termenul regent în persoană, gen, număr şi caz: Dar când se uita în oglindă, rămânea el însuşi surprins de omul dinaintea sa. (G. Călinescu); Şi mi-s dragă mie însemi, pentru că-i sunt dragă lui. (M. Eminescu).

    Pronume de politeţe

    Pronumele care exprimă o atitudine de respect sau distanţă faţă de persoanele către care ne adresăm (pers. 2) sau despre care vorbim (pers. 3). Ele au forme numai pentru pers. 1 şi 2 sg. şi pl.: pers. 2. sg. N.A. dumneata, G.D. dumitale, pl. N.A. G.D. dumneavoastră; pers. 3 sg., N.A., m. dumnealui, f. dumneaei, pl. Dumnealor; sg. N.A. dumneasa, G.D. dumisale. În scris, pronumele de politeţe se pot prescurta astfel: pers. 2. sg. N.A. d-ta, G.D. d-tale, pl. N.A.G.D. dv., dvs., d-voastră; pers. 3 sg. N.A., m. d-lui, f. d-ei, pl. D-lor; sg. N.A. d-sa, G.D. d-sale.

    Pronumele dumneavoastră se poate folosi atât pentru plural, cât şi pentru singular. Cu valoare de singular, acest pronume exprimă un grad mai înalt de politeţe sau o distanţă mai mare dintre vorbitor şi partenerul său de discuţie. Forma pronumelui de pers. 3 dumneasa (la G.D. dumisale), paralelă cu pronumele dumnealui, dumneaei, se întâlneşte mai rar.

    Pe lângă aceste pronume de politeţe, mai sunt şi altele: Domnia ta, Domnia voastră, Domnia sa, Măria ta, Măria voastră, Măria sa etc., care se folosesc numai în stilul solemn şi ceremonios.

    Pronume demonstrativ

    Pronumele care indică un obiect arătând apropierea sau depărtarea lui faţă de vorbitor sau în raport cu timpul prezent (acesta, acela), identificându-l cu el însuşi (acelaşi) sau diferenţiindu-l de alte obiecte (celălalt). În funcţie de aceste valori, se delimitează patru subspecii de pronume demonstrativ: ● pronumele demonstrativ de apropiere (acesta, aceasta), ● pronumele demonstrativ de depărtare (acela, aceea), ● pronumele demonstrativ de identitate (acelaşi, aceeaşi), ● pronumele demonstrativ de diferenţiere (celălalt, cealaltă).

    Pronumele demonstrative îşi schimbă forma după gen, număr şi caz. Pronumele demonstrativ are următoarele forme: ● pronumele demonstrativ de apropiere: m. sg. N.A. acest / acesta, G.D. acestui / acestuia, pl. N.A. aceşti / aceştia, G.D. acestor / acestora, f. sg. N.A. această / aceasta, G.D. acestei / acesteia, N.A. aceste / acestea, G.D. acestor / acestora.; b) pronumele demonstrativ de depărtare: m. sg. N.A. acel / acela, G.D. acelui / aceluia, pl. N.A. acei / aceia, G.D. acelor / acelora, f. sg. N.A. acea / aceea, G.D. acelei / aceleia, pl. N.A. acele / acelea, G.D. acelor / acelora; c) pronumele demonstrativ de identitate: m. sg. N.A. acelaşi, G.D. aceluiaşi, pl., N.A. aceiaşi, G.D. aceloraşi, f. sg. N.A. aceeaşi, G.D. aceleiaşi, pl. N.A. aceleaşi, G.D. aceloraşi; d) pronumele demonstrativ de diferenţiere: m. sg. N.A. celălalt, G.D. celuilalt, pl. N.A. ceilalţi, G.D. celorlalţi, f. sg. N.A. cealaltă, G.D. celeilalte, pl. N.A. celelalte, G.D. celorlalte.

    Toate speciile de pronume demonstrativ se folosesc: ● ca pronume (când ţin locul unui nume): Celălalt a zăcut o bucată bună de vreme. (M. Sadoveanu); ● ca adjective pronominale (când determină un nume): Oamenii de spirit ocolesc aceste dificultăţi. (G. Călinescu).

    Pronumele demonstrativ preia genul, numărul şi cazul substantivului înlocuit, iar adjectivul pronominal demonstrativ se acordă cu substantivul determinat.

    Forma pronumelui şi a adjectivului demonstrativ de apropiere şi de depărtare postpus este cea cu -a final: ● pronumele demonstrativ: Acesta este fratele meu. Aceasta este casa noastră.; Care este locul meu: acesta sau acela?; ● adjectivul pronominal demonstrativ: muntele acesta, casa aceasta; muntele acela, casa aceea. Forma adjectivului demonstrativ de apropiere şi de depărtare antepus este cea fără -a final: acest munte, această casă; acel munte, acea casă.

    Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ de identitate au aceeaşi formă. Adjectivul pronominal de identitate se află totdeauna înaintea substantivului determinat: Ne-am întors pe acelaşi drum. Suntem de aceeaşi vârstă. Am sosit în seara aceleiaşi zile.

    Demonstrativul de diferenţiere se foloseşte la aceeaşi formă şi ca pronume, şi ca adjectiv pronominal fie antepus, fie postpus: Celălalt era mai pregătit.; Îi vine rândul şi celuilalt.; celălalt stejar / stejarul celălalt; cealaltă clădire / clădirea cealaltă.