Limba română - Per
Limba română
Marţi, 2016-12-06, 8:54 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 28
Vizitatori: 27
Utilizatori: 1
prichindel

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  •  

    Persoană

    Categorie gramaticală proprie pronumelui şi verbului. Este constituită dintr-un sistem de trei termeni la numărul singular (eu, tu, el / ea) şi alţi trei, la plural (noi, voi, ei / ele). Este o categorie care trimite la situaţia de comunicare şi îşi defineşte termenii în raport cu locutorul.

    Exprimă raportul care se stabileşte între participanţii la actul de comunicare. La pronume, se manifestă prin opoziţia dintre următoarele trei persoane: persoana I, indică vorbitorul (locutorul) şi reprezintă persoana care vorbeşte (Eu scriu.), persoana a II-a, indică ascultătorul (conlocutorul) şi reprezintă persoana căreia i se vorbeşte (Tu scrii.), persoana a III-a, desemnează persoana sau obiectul despre care se vorbeşte, deci care nu participă la dialog (El scrie.). Este caracteristică pronumelor personale, reflexive şi posesive. Se exprimă prin forme supletive: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele; meu, tău, său, nostru, vostru, lor.

    La verb, persoana exprimă raportul acţiunii faţă de participanţii la actul de comunicare. Persoana I arată că autorul acţiunii este locutorul (Eu alerg.), persoana a II-a arată că cel care realizează acţiunea este interlocutorul (Tu alergi.), persoana a III-a arată că acţiunea este înfăptuită de persoana sau obiectul despre care se vorbeşte (El aleargă.).

    Persoana şi numărul se marchează solidar, în structura timpurilor verbale simple, cu ajutorul terminaţiilor personale, iar la cele compuse, de regulă, prin formele verbului auxiliar: ● timp verbal simplu: sg. – lucrez (pers. 1), lucrezi (pers. 2), lucrează (pers. 3); pl. – lucraţi (pers. 1), lucraţi (pers. 2) lucrează (pers. 3). ● timp verbal compus: sg. – am lucrat (pers. 1), ai lucrat (pers. 2), a lucrat (pers. 3); pl. – am lucrat (pers. 1), aţi lucrat (pers. 2), au lucrat (pers. 3).

    În funcţie de capacitatea de a exprima categoria persoanei, verbele se împart în următoarele clase: ● verbe pluripersonale sau tripersonale (pot avea forme pentru cele trei persoanele: a lucra, a spune, a gândi), ● unipersonale, care pot avea forme numai pentru pers. 3 sg. şi pl. (a izvorî, a rugini etc.) sau numai pentru pers. 3 sg. (verbele impersonale: a ploua, a ninge etc.). Verbele tripersonale constituie majoritatea verbelor româneşti. Verbele unipersonale exprimă procese atribuite lucrurilor, animalelor şi plantelor: a apune, a răsări, a lătra, a germina, a curge, a se altera, a înflori, a încolţi etc. Verbele impersonale sunt în afara categoriei gramaticale a persoanei, deoarece nu au un autor al acţiunii. Din această categorie fac parte: a ploua, a ninge, a tuna, a fulgera etc.

    Tot după criteriul persoanei se disting modurile personale şi modurile nepersonale. S-a menţionat în lucrările de specialitate că la verb, categoria persoanei apare ca manifestare sintactică, fiind impusă formal prin fenomenul de acord şi având rolul să asigure coeziunea grupului subiect + predicat. În cadrul enunţului, persoana este exprimată dublu: prin pronume şi prin forma flexionară a verbului. De aceea când subiectul nu este exprimat printr-un substantiv, verbul se poate folosi fără pronumele cu funcţia de subiect. Astfel, conform normelor limbii române, corecte sunt propoziţiile: Citesc o carte., Asculţi muzică., Învăţăm limba română. Doar la pers. 3 forma verbului poate fi însoţită de pronumele personal respectiv sau de un substantiv: El / Ion / Elevul citeşte o carte. Categoria persoanei şi a numărului nu se actualizează la conjunctivul perfect care are o singură formă pentru toate persoanele şi pentru ambele numere: să fi lucrat. Unicul mod la care nu se actualizează sistemul gramatical al persoanei din cauze semantice este imperativul, care are forme doar pentru pers. 2 sg. şi pl.: Ascultă!, Aşezaţi-vă!

    Plural

    Unul dintre termenii categoriei gramaticale de număr care denumeşte două sau mai multe obiecte de acelaşi fel. Este admis de contexte de tipul: nişte / aceşti băieţi, copii, munţi; nişte / aceste fete, case, flori. Principalul mijloc de exprimare a opoziţiei de număr la substantive sunt desinenţele. Procedeele prin care variază desinenţele de număr la substantive sunt: a) adăugarea desinenţei de plural la forma de singular a substantivului: lup – lup-i, zi – zi-le; b) înlocuirea desinenţei de singular prin desinenţa de plural: arbitr-u – arbitr-i, cas-ă – cas-e, lum-e – lum-i; c) suprimarea desinenţei de singular: femei-e – femei, bai-e – băi.

    După capacitatea lor de a diferenţia singularul de plural cu ajutorul desinenţelor, substantivele se împart în două subclase: ● substantive variabile (cu două desinenţe de număr: bărbat – bărbaţi, inimă – inimi); ● substantive invariabile (cu o formă unică pentru ambele numere: pui, arici, luntre).

    Substantivele variabile au următoarele perechi de desinenţe: ● substantivele masculine: -ø / -i (elev – elevi, prieten – prieteni); -u / -i (codru – codri, fiu – fii), -e / -i (munte – munţi, peşte – peşti), -ă / -i (popă – popi, tată – taţi); ● substantivele feminine: -ă / -e (fereastră – ferestre, frunză –frunze), -ă / -i (creangă – crengi, ţară – ţări), -ă / -uri (blană – blănuri, iarbă – ierburi), -e / -i (carte – cărţi, poveste – poveşti), -e / -ø (cheie – chei, femeie – femei), -e / -uri (mătase – mătăsuri, sare – săruri), -a / -le (măsea – măsele, stea – stele), -a / -ele (nuia – nuiele, saia – saiele), -ø / -le (basma – basmale, mahala – mahalale), -ică / -ele (floricică – floricele, surcică – surcele); ● substantivele neutre: -ø / -uri (mal – maluri, trunchi – trunchiuri), -ø / -e (creion – creioane, teatru – teatre), -u / -uri (cadou – cadouri, lucru – lucruri), -u / -e (exemplu – exemple, muzeu – muzee), -u / -i (deceniu – decenii, fluviu – fluvii), -u / -ie (brâu – brâie, curcubeu – curcubeie).

    Câteva substantive au o formă de plural neregulată: om – oameni (m.), soră – surori (f.), noră – nurori (f.), cap – capete (n.), ou – ouă (n.).

    Forma de plural a substantivelor, de obicei, exprimă o pluralitate de obiecte. Cât priveşte substantivele nenumărabile, în mod obişnuit, ele nu se utilizează la plural. La părţile de vorbire la care numărul este determinat de acordul lor cu cuvântul determinat (adjectiv, verb), forma de plural are un rol structural, stabilind legătura dintre determinat şi determinantul său.

    Cele două numere pot avea şi înţelesuri nespecifice, fiind folosite cu sensul numărului opus. Singularul cu sens de plural se întâlneşte în întrebuinţări generice: Leul este un animal puternic. La rândul său, pluralul cunoaşte mai multe cazuri de utilizare în locul singularului. De exemplu, la pronume se pot delimita următoarele valori ale formei de plural folosite în locul celei de singular: ● pluralul autorităţii sau pluralul maiestăţii (folosire a pluralului, în locul singularului, la pers. 1, de către o persoană cu funcţie de conducere); ● pluralul autorului (folosire a pluralului, în locul singularului, la pers. 1, de către autorul unei opere ştiinţifice; ● pluralul modestiei (folosire a pluralului, în locul singularului, cu referire la propria persoană în discuţia cu un superior); ● pluralul oficial (folosire a pluralului, în locul singularului, de către cineva care se exprimă în numele unei instituţii, a unui colectiv); ● pluralul politeţii (folosire a pluralului, în locul singularului, în adresare).

    Plurale tantum (pl. Substantive pluralia tantum)

    Tip special de substantive, din perspectiva categoriei numărului, care au numai forma de plural, fiind defective de singular. Sunt pluralia tantum având numai forma de plural următoarele tipuri de substantive: unele substantive abstracte (moravuri, tratative), unele substantive nume de materie (câlţi, icre, vapori), numele unor obiecte perechi (ochelari, catalige), numele unor colectivităţi, ansambluri de obiecte (anale, rechizite), unele substantive proprii (Alpi, Cordilieri).