Limba română
 Întrebuinţarea pronumelor personale

Înapoi                           Cuprins                         Înainte

 

Întrebuinţarea pronumelor personale propriu-zise

 1. În vorbire pronumele personale propriu-zise înlocuiesc un substantiv, deci se folosesc numai cu valoare substantivală. Pronumele îndeplineşte aceleaşi funcţii sintactice ca şi substantivul înlocuit:

● subiect: Elevul citeşte o carte. = El citeşte o carte.

● atribut: Cartea elevului este nouă. = Cartea lui este nouă.

● nume predicativ: Cărţile sunt ale elevului. = Cărţile sunt ale lui.

● complement: Profesorul îl laudă pe elev. = Profesorul îl laudă pe el.

3. Formele accentuate ale pronumelui personal în dativ şi acuzativ cu funcţie de complement indirect (dativul) şi complement direct (acuzativul):

a) se folosesc împreună cu formele neaccentuate când în propoziţie este exprimat predicatul şi când se impune accentuarea complementului: Mie îmi place teatrul. Pe el îl preocupă muzica.

b) se întrebuinţează fără formele accentuate în următoarele situaţii:

● când în propoziţie nu este exprimat predicatul:

– Ţi-am adus un cadou. – Mie? – Da, ţie.

– Te caută un domn. – Pe mine? – Da, pe tine?

● când sunt cerute de o prepoziţie: Datorită lui am reuşit. El mi-a povestit multe lucruri despre tine.

 

4. Formele neaccentuate ale pronumelui personal în dativ şi acuzativ însoţesc, cel mai adesea, un verb: Îi spun mâine. Caută-l mai bine!

În construcţie cu un verb, formele neaccentuate pot sta:

● înaintea verbului. Aceste forme sunt de două feluri:

a) libere, nelegate, când verbul pe lângă care se află este la prezent, imperfect, mai mult ca perfect indicativ sau la prezumtiv prezent şi prezumtiv perfect:

D.: îmi spune, îmi spunea, îmi spusese, îmi va fi spunând, îmi va fi spus

A.: mă întreabă, mă întreba, mă întrebase, mă va fi întrebând, mă va fi întrebat

b) legate de verb când acesta este la perfectul compus indicativ, la condiţional prezent sau la condiţional perfect:

D.: mi-a spus, mi-ar spune, mi-ar fi spus

A.: m-a întrebat, m-ar întreba, m-ar fi întrebat

● între conjuncţia şi verbul de bază la conjunctiv prezent, la conjunctiv perfect sau la viitorul II indicativ:

D.: să-mi spună, să-mi fi spus, are să-mi spună

A.: să mă întrebe, să mă fi întrebat, are să mă întrebe

● după verb când acesta este la imperativ pozitiv sau la gerunziu:

D.: spune-mi!, spunându-mi

A.: întreabă-mă!, întrebându-mă

● după adverbul de negaţie nu din forma negativă a verbului, inclusiv în structura imperativului negativ:

D.: nu-mi spune, nu-mi spune!

A.: nu mă întreabă, nu mă întreba!

● după prepoziţia a în structura infinitivului:

D.: A venit pentru a-mi spune adevărul.

A.: Este aici pentru a mă întreba despre proiectul nostru.

 

5. Aceleaşi reguli se aplică şi atunci când, în acelaşi enunţ, se folosesc două pronume personale neaccentuate: unul în dativ şi altul în acuzativ. În cazul acesta dativul totdeauna precedă acuzativul:

Mi-l dai mie?

– Pentru mata l-am făcut. Ţi-l dau. (M. Sadoveanu)

Am nevoie de manualul de istorie. Când mi-l aduci?

Dacă nu poţi citi cărţile până mâine, mi le dai mai târziu.

Roagă-l pe colegul tău să-ţi dea cărţile pe care ţi le-a promis.

 

Înapoi                           Cuprins                         Înainte

 

Vineri, 2017-12-15, 3:24 AM
Bine aţi venit Vizitator
Acasă | Înregistrare | Autentificare
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Decembrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva materialelor
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Prietenii site-ului

Copyright MyCorp © 2017
Găzduire site gratuită — uCoz