Limba română - Intonaţie
Limba română
Vineri, 2016-12-09, 6:19 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 7
Vizitatori: 7
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual


  • Intonaţie

    Variaţie de înălţime a tonului în rostirea unui enunţ. Intonaţia constă deci în ridicarea sau în coborârea vocii care însoţeşte emiterea unei tranşe sonore. Ea nu poate fi separată de sunetele care constituie enunţul, deoarece rostirea sunetelor şi intonaţia specifică acestui enunţ reprezintă rezultatul aceluiaşi proces articulatoriu. Intonaţia este legată de un complex de factori care caracterizează enunţul, printre care: melodia, intensitatea, durata, ritmul, debitul, pauzele şi accentul. Elementul central al intonaţiei este însă variaţia de înălţime a tonului de bază, care se produce ca rezultat al vibrării coardelor vocale.

    Intonaţia serveşte la organizarea comunicativă a enunţului, exprimând sensuri şi valori atât de natură gramaticală, cât şi de tip conotativ. Ea îndeplineşte mai multe funcţii. O funcţie mai puţin observabilă, dar foarte importantă, este cea de actualizare, care constă în faptul de a transforma cuvintele în enunţuri. O a doua funcţie este funcţia modală. În acest caz, intonaţia este elementul central care serveşte pentru a transmite informaţia gramaticală despre tipul de enunţ delimitat după scopul comunicării: propoziţie enunţiativă, interogativă sau imperativă. În sfârşit, o ultimă funcţie este cea expresivă. Intonaţia este mijlocul care exprimă informaţii de tip conotativ, legate de starea afectivă a emiţătorului, de atitudinea acestuia faţă de cele comunicate sau de interlocutorul său etc.

    Tiparul intonaţional al unui enunţ este determinat de mişcările tonului. În limba română sunt posibile următoarele feluri de tipare intonaţionale: ● tiparul intonaţional neutru (toate elementele enunţului sunt rostite cu o înălţime constantă / – – /); ● tiparul intonaţional ascendent (enunţul se poate rosti printr-o ridicare a tonului spre sfârşit / – ↑ /); ● tiparul intonaţional descendent (enunţul este rostit cu o coborâre a tonului spre sfârşit / – ↓ /).

    Aceste tipare intonaţionale se repartizează în felul următor după tipurile de enunţuri. Tiparul descendent este caracteristic propoziţiilor enunţiative (Vântul împrăştie norii.), propoziţiilor interogative parţiale (Unde pleci?) şi propoziţiilor imperative (Nu plânge!). Tiparul ascendent caracterizează propoziţiile interogative totale (Ai vorbit cu el?), iar tiparul ascendent-descendent este specific propoziţiilor interogative alternative (Ai de gând să mai lucrezi sau pleci acasă?).