Limba română - Gen
Limba română
Vineri, 2016-12-09, 8:13 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 12
Vizitatori: 12
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  •  

    Gen

    Categorie specifică substantivului, adjectivului, unor pronume şi numerale. Genul include trei valori: masculin, feminin, neutru. Substantivele nu-şi schimbă forma după genuri, ele se împart în trei clase, fiind de trei genuri: ● substantive masculine (om, bărbat, leu, munte, brad), ● substantive feminine (fată, femeie, masă, casă, floare) şi ● substantive neutre (teatru, tren, creion, tablou, obicei).

    Deşi la unele substantive (cele animate) genul gramatical este motivat parţial în raport cu genul natural, la substantiv genul reprezintă, în primul rând, o caracteristică formală. Genul este important pentru declinarea substantivului, pentru acordul lui cu determinanţii săi de tip adjectival şi pentru substituirea lui prin pronume. Fiecare substantiv poate face parte doar dintr-o singură clasă flexionară. Acelaşi substantiv nu poate varia după gen. El este fie masculin, fie feminin, fie neutru. Repartizarea substantivelor după genuri se face în funcţie de capacitatea lor de a apărea în anumite contexte: un – doi sau acest – aceşti (pentru substantivele masculine), o – două sau această – aceste (pentru substantivele feminine), un – două sau acest – aceste (pentru substantivele neutre).

    Genul este marcat cu ajutorul sufixelor lexicale şi al desinenţelor, însoţite uneori de alternanţe fonetice. La forma de nominativ-acuzativ singular nearticulat, substantivele celor trei genuri au următoarele terminaţii: ● substantivele masculine: consoană (nuc, lup), -u (codru, leu), -e (frate, rege), -i (tei, unchi),(tată); ● substantivele feminine: (casă, ţară), -e (mare, floare), -a (basma, nuia), -ea (lalea, stea), -i (zi); ● substantivele neutre: consoană (mal, vânt), -u (lucru, fluviu), -i (grai, unghi), -e (nume).

    Genul substantivelor este indicat în dicţionare. În practica analizei gramaticale, el poate fi identificat şi cu ajutorul perechilor de numerale sau de adjective demonstrative: ● pentru substantivele masculine: un – doi / acest – aceşti (elev – elevi); ● pentru substantivele feminine: o – două / această – aceste (carte – cărţi); ● pentru substantivele neutre: un – două / acest – aceste (caiet – caiete).

    La o parte din substantivele animate se poate constata o anumită corelaţie între genul lor gramatical şi sexul fiinţei desemnate. Din acest punct de vedere, se disting următoarele clase de substantive: ● substantive cu genul motivat. La aceste substantive, între genul lor şi sexul fiinţei există o corespondenţă. Ele exprimă distincţia dintre cele două sexe cu ajutorul perechilor de cuvinte care se pot caracteriza prin: a) rădăcini diferite: cocoş – găină, armăsar – iapă, băiat – fată, unchi – mătuşă; b) sufixe diferite: leu – leoaică, croitor – croitoreasă, curcă – curcan, broască – broscoi; ● substantive cu genul nemotivat. Din această categorie fac parte toate substantivele inanimate: munte – s. m., şosea – s. f., telefon – s. n. Genul unor asemenea substantive nu are nicio legătură cu semnificaţia lor. Nu putem, de exemplu, explica, din punct de vedere semantic, de ce cuvântul perete este un substantiv masculin, iar masă este de genul feminin.

    În această clasă intră şi o parte din substantivele animate. Acestea denumesc, printr-o singură formă, fiinţele de ambele sexe. După genul lor gramatical ele pot fi: ● masculine: elefant, şoarece, ţânţar, viezure, ministru, inginer; ● feminine: albină, balenă, furnică, veveriţă, cunoştinţă, rudă, victimă.

    Genul a apărut iniţial la substantivele animate la care reflectă opoziţia naturală de sex, iar la celelalte substantive se explică prin analogie cu primele.

    La adjectiv genul este rezultatul acordului adjectivului cu substantivul. Se marchează prin desinenţe specifice comune şi categoriilor de număr şi caz ale adjectivului.