Limba română - Formele nepredicative
Limba română
Marţi, 2016-12-06, 8:54 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 29
Vizitatori: 28
Utilizatori: 1
prichindel

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  • Înapoi                                    Cuprins                                   Înainte

     

    Formele nepredicative (modurile nepersonale)

    Infinitivul

     Infinitivul denumeşte acţiunea în mod general, abstract. El este numele unei acţiuni: a lucra, a vedea, a spune, a citi, a coborî. Infinitivul are două timpuri (infinitivul prezent şi infinitivul perfect) şi poate fi întrebuinţat la diateza activă şi la diateza pasivă:

     

     

    Prezent

    Perfect

    Diateza activă

    a ajuta

    a fi ajutat

    Diateza pasivă

    a fi ajutat, -ă, -i, -e

    a fi fost ajutat, -ă, -i, -e

     

    Infinitivul verbelor pronominale conţine în structura sa forma neaccentuată a pronumelui reflexiv în dativ şi în acuzativ: a-şi aminti, a-şi imagina, a se duce, a se uita.

    Datorită pronumelui reflexiv, infinitivul verbelor pronominale raportează acţiunea la o anumită persoana: a-mi aminti (eu), a-ţi aminti (tu), a-şi aminti (el, ea)…, a mă duce (eu), a te duce (tu), a se duce (el, ea)

     

    Întrebuinţarea infinitivului

     Infinitivul poate avea trăsături specifice verbului şi substantivului. Infinitivul poate fi utilizat a) în componenţa formelor verbale compuse (voi lucra, aş lucra) sau b) cu rol de parte de propoziţie de sine stătătoare.

    Infinitivul poate apărea în contexte caracteristice substantivului, fiind introdus uneori prin prepoziţiile (de, fără, în, la, pentru, până, prin, spre) şi locuţiunile prepoziţionale (departe de, înainte de, în loc de). El îndeplineşte următoarele funcţii sintactice:

    a) subiect: A ierta e uşor, a uita e greu. (Folclor)

    b) nume predicativ: A trăi înseamnă a lupta.

    c) atribut: Şi-a exprimat dorinţa de a rămâne.

    d) complement direct: M-a învăţat a dansa.

    e) complement indirect:

    f) complement circumstanţial:

    – de timp: Înainte de a bea, a vărsat pentru mort o picătură din pahar.   (M. Sadoveanu)

    – de mod:

    – de scop: Am venit pentru a discuta cu voi.

    Infinitivul poate fi folosit şi cu valoare de imperativ în propoziţii principale cu funcţia de predicat: A se păstra la întuneric! A nu se fuma!

     

    Gerunziul

    Gerunziul este forma nepredicativă a verbului care exprimă acţiunea în desfăşurare sau în desfăşurare sub forma unei caracteristici circumstanţiale: mergând, spunând, scriind.

    Gerunziul se formează cu ajutorul sufixului -ând (la majoritatea verbelor) şi cu sufixul -ind (la verbele cu infinitivul în -i sau cu tema în -i): a lucra lucrând; a vedea văzând; a coborî coborând; a povesti povestind; a studia studiind; a scrie scriind.

    Gerunziulş verbelor prronominale este urmat de pronumele reflexiv neaccentuat care se leagă cu ajutorul vocalei -u-: ducându-se, uitându-se, amintindu-şi, revenindu-şi.

     

    Întrebuinţarea gerunziului

     Gerunziul are trăsături specifice verbului şi adverbului. Gerunziul intră în alcătuirea unor forme verbale compuse (va fi aşteptând) şi se întrebuinţează ca parte de propoziţie de sine stătătoare cu următoarele funcţii sintactice:

    a) complement circumstanţial:

    – de mod: Se topea văzând cu ochii.   (I. Agârbiceanu)

    – de timp: Terminând lucrul, am plecat acasă.

    – de cauză: Îmbolnăvindu-mă, n-am putut termina lucrul.

    –condiţional: Lucrând bine, vei reuşi să câştigi mai mulţi bani.

    – concesiv: Chiar rugându-l, nu va rămâne.

    – instrumental: Vei învăţa multe citind aceste cărţi.

    b) atribut:

    c) element predicativ suplimentar: Prin ierburi se auzeau caii păscând şi sforăind.   (E. Camilar)

    d) complement direct: Am auzit vorbindu-se în şoaptă.

     

    Participiul

     Participiul este forma nepredicativă a verbului care exprimă acţiunea suferită sau îndeplinită de un obiect ca o însuşire a acestuia: adunat, construit, spart, plecat, adormit.

    Se formează cu ajutorul sufixelor -at, -ut, -s, -t, -it, -ât: a lucra lucrat; a vedea văzut; a bate bătut; a spune spus; a rupe rupt; a povesti povestit; a coborî coborât.

     

    Întrebuinţarea participiului

     Participiul are trăsături specifice verbului şi adjectivului. Când este folosit cu valoare adjectivală participiul se comportă ca un adjectiv cu 4 forme de tipul bun. El este variabil după gen şi de numre: rătăcit – rătăcită – rătăciţi – rătăcite.

    Participiul intră în alcătuirea unor forme temporale compuse la diateza activă (am plecat, voi fi plecat, să fi plecat, aş fi plecat) şi în toate formele diatezei pasive la tipul cu a fi (sunt întrebat, am fost întrebat, voi fi întrebat). Participiul se întrebuinţează şi ca parte de propoziţie de sine stătătoare cu următoarele funcţii sintactice: atribut sau nume predicativ.

     

    Supinul

     Supinul este forma nepredicativă a verbului care, la fel ca şi infinitivul, denumeşte acţiunea în mod general, abstract.

    Supinul are următoarea structură: prepoziţiile de, după, la, pentru, pe + participiu: de lucrat, de văzut, de spus, de povestit, de coborât.

     

    Întrebuinţarea supinului

     Supinul combină trăsăturile verbului cu ale substantivului. El poate intra în componenţa predicatului verbal compus (Am terminat de cules merele.) sau se poate folosit cu următoarele funcţii sintactice:

    ─ nume predicativ: Vorba nu este de crezut. (M. Sadoveanu)

    ─ atribut: Am cumpărat o maşină de scris.

    ─ complement circumstanţial de relaţie: De văzut, nu l-am văzut.

     

    Înapoi                                    Cuprins                                   Înainte