Limba română - Fonetica şi ortografia
Limba română
Vineri, 2016-12-09, 8:14 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 11
Vizitatori: 11
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  • Înapoi                           Cuprins                         Înainte

    ORTOGRAFIA

    Fonetica şi problemele de ortografie

    Literele â şi î

    1. Se scrie â în interiorul cuvintelor: mână, ţânţar, coborând.

    2. Se scrie î în poziţie iniţială sau finală: înainte, a întreba, în, a hotărî, a doborî.

    3. Tot î se scrie şi în interiorul cuvintelor derivate sau compuse care au în structura lor un cuvânt ce începe cu î: neînsemnat, preaînvăţat, oriîncotro.

    Vocalele a, e, i în rădăcina cuvântului

    1. În rădăcina cuvântului după j, ş se scrie:

    – a, nu ea: jale, jar, şa, şade, să şadă;

    – e, nu ă: jertfă, şes, a înşela;

    – i, nu â: jilav, jilţ, maşină.

    2. Tot i (nu â) se scrie după consoanele s, z, ţ şi după grupul st în rădăcina unor cuvinte ca următoarele: singur, sită, zic, ţin, sting etc.

    Vocala e şi diftongul ie

    1. Se scrie ie:

    – la început de cuvânt şi la început de silabă după o vocală în cuvintele din stratul lexical vechi: iepure, a ieşi, a ierta, ieftin, băieţi, lămâie, greier, bătaie, voie, cărăruie;

    – după consoanele b, p, f, v, m când în limba literară se pronunţă ie: biet, piept, fierbe, viespe, miere;

    – în unele neologisme ca: bielorus, caiet, maiestate, obiect, obiecţie, piedestal, piesă, proiect, proiectil, proiector, subiect, traiectorie.

    Notă. De la această regulă fac excepţie cuvintele eu, el, ea, ei, ele, eşti, este, e, eram, erai, era, eraţi, erau, în care se scrie e, deşi se pronunţă ie.

    2. Se scrie e în majoritatea neologismelor la început de cuvânt şi la început de silabă după o vocală: echipă, ecologie, ecou, ediţie, efort, egal, energie, elev, emisiune, erou, etaj, alee, idee, poem, poet.

    Diftongii ea şi ia

    1. Se scrie ia:

    – la început de cuvânt sau la început de silabă după o vocală (alternând sau nu cu ie): iarbă – ierburi, iarnă – ierni, băiat – băieţi, buruiană – buruieni, îndoială – îndoieli, nuia – nuiele, iar, iac, pleiadă, noian.

    Excepţie: pronumele personal ea.

    – după consoanele b, p, f, v când diftongul alternează cu ie: biată – biet, piatră – pietre, piaţă – pieţe, să fiarbă – fierbe, amiază – amiezi, viaţă – vieţi.

    2. Se scrie în general ea după consoane (alternând de cele mai multe ori cu e): deal – deluşor, neagră – negru, seară – seri, moldovean – moldoveni, măsea – măsele, tocmeală – tocmeli, gheaţă – gheţuri.

    Consoana s

    Se scrie s (nu z):

    – în cuvintele: disident, disidenţă, episod, mausoleu, plasmă, premisă, vernisaj, conclusiv, năprasnic, a smulge, a smuci, a sesiza;

    – în cuvintele terminate în -asm(ă), -ism(ă): entuziasm, sarcasm, marasm, agheasmă, fantasmă, mireasmă, plasmă, prismă, seism;

    – în cuvintele formate cu sufixul -ism: expresionism, liberalism, realism, simbolism, totalitarism, umanism.

    Consoanele duble

    1. Se scrie nn în cuvintele derivate cu prefixul în- când cuvântul de bază începe cu n: a înnoi, a înnopta;

    2. Se scrie rr în cuvintele formate cu prefixul inter- când cuvântul de bază începe cu r: interregional.

    3. Se scrie ss în cuvintele formate cu prefixul trans- când cuvântul de bază începe cu s: transsiberian.

    Despărţirea cuvintelor în silabe

    1. Consoana aflată între două vocale formează o silabă cu vocala următoare: ca-să, mo-ne-dă.

    2. Două consoane aflate între vocale, de obicei, se despart, prima rămânând la silaba dinainte, iar a doua trecând la silaba următoare: ac-cent, bol-nav, im-port, poş-taş. Dacă cea de a doua consoană este l sau r, ambele consoane trec la silaba următoare: co-dru, în-tre-prin-de-re, a-flu-ent, sti-clă.

    3. Când între vocale se află trei sau mai multe consoane, prima consoană rămâne la silaba dinainte, iar celelalte trec la silaba următoare: cin-ste, con-struc-ţi-e. Grupurile ct, cţ, pt, pţ precedate de consoane se despart: tinc-tu-ră, func-ţi-o-nar, sculp-tu-ră.

    4. Vocalele în hiat (când se rostesc una după alta) fac parte din silabe diferite: pa-u-ză, spa-ni-ol, so-ci-o-log, ne-o-grec.

    5. Diftongii şi triftongii alcătuiesc o silabă: fia-ră, flu-viu, lu-poai-că, spu-neau.

    6. Un diftong şi un triftong se despart de vocala precedentă: nu-ia, vo-ios, mâ-ni-oa-să, lă-mâ-ie, le-oai-că, vu-iau, cre-ioa-ne.

    7. La cuvintele derivate şi la cele compuse despărţirea în silabe se face ţinându-se seama de părţile componente: in-apt, dez-o-biş-nu-i, sub-îm-păr-ţi-re, drept-unghi, nici-o-da-tă.

    Notă. Normele actuale admit despărţirea la sfârşit de rând a cuvintelor derivate şi a celor compuse atât după structură (ţinându-se cont de limita dintre elementele componente), cât şi după pronunţare: an-al-fa-bet / a-nal-fa-bet, in-e-gal / i-ne-gal, sub-or-do-nat / su-bor-do-nat, alt-un-de-va / al-tun-de-va, de-spre / des-pre.


    Înapoi                           Cuprins                         Înainte