Cuprins
Dativ
Caz
subordonat al substantivului, specific, de asemenea, cuvintelor din clasa
numelui: pronume, adjectiv, numeral. Apare în contexte de tipul: a da,
a cere, a spune, a aparţine ... cuiva. Răspunde la întrebarea cui? Este
marcat cu ajutorul formelor de caz ale articolului substantival nehotărât (unui,
unei, unor) şi ale celui hotărât (-lui, -i, -lor) şi prin desinenţă
specifică la singularul substantivelor feminine (o casă – unei case, o
floare – unei flori). Din punct de vedere formal, dativul, de cele mai multe
ori, este omonim cu genitivul. Se deosebeşte de acesta prin termenul regent
(apare în vecinătatea unui verb, a unui adjectiv, a unui adverb sau a unei
interjecţii), prin prepoziţiile specifice şi prin funcţiile sintactice
îndeplinite.
La
substantiv şi la părţile de vorbire folosite cu valoare substantivală, dativul
este unul dintre cazurile care se poate construi cu sau fără prepoziţie.
Valoarea de bază exprimată de cazul dativ este cea de destinatar al
acţiunii: Elevii i-au dăruit profesoarei flori.
Substantivul
în dativ fără prepoziţie este cerut: ● de un verb: Harap-Alb mulţumeşte
furnicii pentru ajutorul făgăduit. (I. Creangă), ● uneori, de un
adjectiv: Pretutindeni stăpânea tăcerea prielnică somnului. (Z.
Stancu) sau ● de un substantiv de origine verbală (acordarea de premii
învingătorilor). El poate îndeplini următoarele funcţii sintactice: ●
complement indirect: Dădu o poruncă ascuţită argatului molâu şi
somnoros. (Cezar Petrescu); ● apoziţie: De aceea vă spun:
plecaţi-vă de bună voie lui, împăratului tuturora! (V. Eftimiu).
Substantivul
în dativ poate fi construit cu prepoziţiile: datorită, mulţumită,
graţie. Dativul prepoziţional poate fi: ● complement instrumental: A
reuşit datorită prietenilor săi.; ● complement circumstanţial
de cauză: Munţii Carpaţi sunt mai uşor de trecut decât Alpii, datorită
numeroaselor trecători.
Pentru
exprimarea raportului de dativ la unele cuvinte invariabile după caz (unele
numerale, substantive cu sens colectiv etc.), în limbă se folosesc construcţii
prepoziţionale ale acuzativului. Pentru alcătuirea acestor construcţii
echivalente cu dativul se foloseşte prepoziţia la (A
repartizat cărţi la doi / numeroşi / o parte
din elevi.) şi prepoziţia a când cuvintele invariabile
sunt introduse printr-o prepoziţie care cere dativul (datorită a trei
prieteni, contrar a ce promisese). În limba populară şi familiară
construcţia cu prepoziţia la este folosită şi pentru
exprimarea dativului unor substantive comune la plural: Dau mâncare la
cai.; Spune numai la prieteni.
Dativ etic
Dativ
al pronumelui personal, forma neaccentuată, folosit doar cu o valoare
stilistică fără a avea funcţia de parte de propoziţie. Indică participarea
afectivă a vorbitorului sau a ascultătorului la realizarea acţiunii: Aici
mi-ai fost? Şi atunci voinicul mi ţi-l înşfacă odată pe zmeu şi când mi ţi-l
trânteşte, îl bagă în pământ pană la brâu.
Dativ posesiv
Formă
neaccentuată de dativ a pronumelui personal sau reflexiv cu sens de posesie şi
cu funcţie sintactică de atribut. Dativul cu valoare posesivă este folosit în
componenţa unor construcţii sintactice care includ un verb şi un substantiv,
având funcţia sintactică de subiect, nume predicativ sau complement. Din punct
de vedere sintactic, dativul posesiv este subordonat verbului, iar în plan
semantic se subordonează substantivului, care semnifică obiectul posedat: Îşi
laudă cioara puii. (Folclor). Pronumele îşi îndeplineşte
funcţia sintactică de complement indirect, însă în planul conţinutului este
sinonim cu un pronume posesiv, deci funcţionează ca un determinant al
substantivului: Laudă cioara puii săi. Dativul poate apărea şi
pe lângă un substantiv (În lunga-i viaţă a văzut multe. = În
lunga sa viaţă a văzut multe.) sau pe lângă o prepoziţie (împrejuru-i,
asupra-le). Aceste construcţii sunt însă învechite astăzi.
Declinare
1.
Totalitatea modificărilor suferite de cuvintele din clasa numelui, modificări
datorate variaţiei cuvintelor în raport cu numărul, cazul, determinarea (la
substantiv) şi în raport cu genul, numărul, cazul (la adjectiv, numeral, pronume).
Totalitatea
formelor prin care se exprimă categoriile gramaticale ale substantivului
constituie flexiunea sau declinarea lui. Substantivul în limba română se
declină numai cu ajutorul articolului substantival, de aceea se disting două
tipuri de declinare: ● declinarea cu articol nehotărât (sau declinarea
nearticulată) şi ● declinarea cu articol hotărât (sau declinarea articulată).
În
acelaşi timp, există trei modele de declinare: ● declinarea substantivelor
masculine; ● declinarea substantivelor feminine; ● declinarea substantivelor
neutre. Aceasta de la urmă ar putea fi definită drept declinare mixtă, dat
fiind că substantivele neutre se declină la singular după modelul
substantivelor masculine, iar la plural, după cel al substantivelor feminine.
Anumite
particularităţi de declinare prezintă substantivele nearticulabile enclitic.
Din categoria substantivelor care nu se îmbină cu articolul hotărât fac parte:
● substantivele proprii masculine nume de persoane (Andrei, Gheorghe, Radu,
Ştefănescu etc.); ● unele substantive proprii feminine nume de
persoană (Carmen, Jeni, Lili, Mimi etc.); ● unele substantive
comune simple sau compuse (nene, tanti, vodă, flămânzilă, ochilă, sărăcilă,
michiduţă, ianuarie, februarie, martie, pierde-vară etc.).
Genitiv-dativul
acestor substantive, care de altfel se folosesc numai cu forma de singular, se
exprimă cu ajutorul elementului proclitic lui: (al, a, ai, ale) lui
Ştefan; (al, a, ai, ale) lui Carmen; (al, a, ai, ale) lui
iunie. Cu acelaşi element se formează şi genitiv-dativul unor
substantive comune termeni de rudenie când sunt însoţite de adjective posesive
conjuncte: lui frate-meu, lui tată-tău, lui bunicu-său. Pentru
câteva dintre aceste substantive sunt posibile două forme de genitiv-dativ: una
cu articolul hotărât enclitic şi alta cu elementul proclitic lui: badei
/ lui badea; tatei / lui tata; tătucăi / lui tătuca.
În ce
priveşte declinarea adjectivelor, trebuie avut în vedere că adjectivul se
declină numai împreună cu substantivul determinat. În cursul declinării,
adjectivul poate sta după sau înaintea substantivului.
2.
Clasificare morfologică a substantivelor care are în vedere seriile de flective
specifice fiecărei subclase de cuvinte.
Denotaţie
Valoare
conceptuală, cognitivă a unui cuvânt care reprezintă denumirea categoriei
respective de obiecte. Este conţinutul semantic de bază al unităţii lexicale.
În principiu, orice cuvânt al limbii trimite la un obiect concret sau abstract,
pe care îl denumeşte global. Această relaţie directă care se stabileşte între
cuvânt şi obiectul desemnat poartă numele de denotaţie, iar sensurile
respective se numesc sensuri denotative. Sensul denotativ este
alcătuit dintr-un fascicul de trăsături distinctive; este sensul obişnuit al
unui cuvânt, care este prezentat în dicţionarele explicative sub forma de
definiţie lexicală a cuvântului: bărbat 1. Persoană adultă de
sex masculin. 2. Om în toată firea. 3. Bărbat căsătorit considerat în raport cu
soţia lui.
Denotaţia
reuneşte elementele semantice cu valoare obiectivă, care nu manifestă
dependenţă faţă de intenţia vorbitorilor. Denotaţia are un caracter stabil şi
este, într-o măsură mult mai mare decât conotaţia, independentă faţă de
context.
Derivare
Procedeu
de formare a cuvintelor cu ajutorul afixelor (prefixe, sufixe) care se asociază
la cuvintele de bază. Constă în adăugarea, suprimarea sau substituţia afixelor
lexicale la cuvântul de bază. Derivarea cunoaşte următoarele tipuri de bază: ●
derivarea progresivă (formarea de cuvinte noi prin adăugarea afixelor la
cuvintele-bază), ● derivarea regresivă (formarea de cuvinte noi prin suprimarea
afixelor). În funcţie de tipul afixului şi de modalitatea lui de ataşare la
cuvântul-bază, în cadrul derivării progresive se disting: ● derivarea cu sufixe
sau sufixarea, ● derivarea cu prefixe sau prefixarea, ● derivarea cu prefixe şi
sufixe, aşa-numita derivare parasintetică.
Derivare parasintetică
Procedeu
de formare a cuvintelor care constă în ataşarea simultană la acelaşi
cuvânt-bază a unui prefix şi a unui sufix lexical: îm-bărbăt-a,
îm-belşug-a, îm-bun-a, îm-pădur-i, în-durer-a, în-creng-ătură.
Derivare regresivă
Procedeu
de formare a cuvintelor care constă în suprimarea din structura cuvântului de
bază (sau a primitivului) a unor afixe cu valoare lexicală: câştig <
a câştiga. Derivatele formate prin suprimarea sufixelor sunt substantive (agud
< agudă, banan < banană, coacăz
< coacăză, mandarin < mandarină, pisic < pisică, merceolog <
merceologie, accept < accepta, astâmpăr < astâmpăra, blestem < blestema, greş < greşi, schimb < schimba), verbe (aloca < alocaţie, nemulţumi < nemulţumire,
aniversa < aniversar, aniversare, radiofica < radioficare). Alţi
termeni folosiţi pentru denumirea acestui fenomen sunt: derivare inversă sau
derivare improprie.
Desinenţă
Element
morfologic care se adaugă la tema unui cuvânt pentru a exprima anumite
categorii gramaticale. În flexiunea numelui, desinenţa exprimă numărul şi cazul
la substantiv şi genul, numărul şi cazul la adjectiv. În flexiunea verbului,
prin desinenţă se exprimă numărul şi persoana. De exemplu, în forma de plural a
substantivului case avem tema cas- (care, în
acest caz, coincide cu radicalul) şi desinenţa -e (pentru
cazul N.A., pl.); în forma verbală lucrezi se delimitează
tema lucrez- şi desinenţa -i (pentru pers. 2,
sg.)
Şi în
cazul numelui, şi în cazul verbului, desinenţele exprimă simultan mai multe
valori, de exemplu, desinenţa -a din forma verbala a
dansa exprimă solidar următoarele două valori: numărul singular, pers.
1.
Există
două modalităţi de realizare a desinenţei. Când forma sonoră a desinenţei apare
în cuvânt, spunem că ea se realizează pozitiv, iar când această formă nu apare
în cuvânt, ea se realizează negativ, constituind o desinenţă zero (marcată
grafic ø). Despre acest tip de desinenţă se poate vorbi doar în
cadrul unei opoziţii. De exemplu, în perechea zimbru / zimbri ambele
numere sunt exprimate prin desinenţe realizate pozitiv (-u pentru
singular şi -i pentru plural), iar în perechea ţarc-ø
/ ţarc-uri desinenţa de singular este realizată negativ, ca desinenţă
zero, fiind identificată în raport cu desinenţa de plural -uri,
care este marcată pozitiv.
|
 |
Autentificare |
|
 |
 |
Căutare |
|
 |
 |
Calendar |
« Aprilie 2018 » | Ln | Mr | Mrc | Joi | Vn | Sa | Dm | | | | | | | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
|
 |
 |
Arhiva materialelor |
|
 |
 |
Statistici |

Total online: 1 Vizitatori: 1 Utilizatori: 0 |
 |
 |
Prietenii site-ului |
|
 |
|