Limba română - Construcţiile izolate
Limba română
Marţi, 2016-12-06, 8:54 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 28
Vizitatori: 27
Utilizatori: 1
prichindel

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  • Înapoi                           Cuprins                         Înainte


    5. Construcţiile infinitivale, gerunziale şi participiale izolate

     1  Se despart prin virgulă infinitivele, gerunziile şi participiile, însoţite sau nu de determinări, când sunt antepuse predicatului:

    Înainte de a se apropia de porţi, s-au oprit. (M. Sadoveanu)

    Înainte de a ajunge la Mânăstirea Cozia, Oltul trece pe lângă gospodăriile părăginite a două bătrâne. (G. Bogza)

    Urcând iute pe nevăzuta scară a cerului, soarele ajunse la amiază. (M. Sadoveanu)

    Gonind norii negri spre miazăzi, soarele le luase locul înspre Munţii Lotrului. (Camil Petrescu)

    Rămaşi pe drumuri, cutreierau uliţele Bucureştilor, căutând serviciu. (V. Eftimiu)

    Ajunşi în preajma satului, ei îi pierdură din vedere şi se opriră zăpăciţi. (I. Slavici)

     2  Se despart prin virgulă infinitivele, gerunziile şi participiile, urmate sau nu de determinări, când sunt intercalate între subiect şi predicat:

    Miniştrii de Externe, înainte de a numi un reprezentant al ţării în străinătate, se interesau mai mult de persoana, de calităţile şi defectele soţiei, decât ale diplomatului însuşi. (V. Eftimiu)

    Soarele, păşind peste hotarele de foc ale meridianei, începuse a cumpăni spre apusul din stânga noastră. (C. Hogaş)

    El, primindu-i răspunsul, rămase încremenit. (D. Zamfirescu)

    Acest antract, neprevăzut în program, îi încorda hotărârea şovăielnică din ceasul al doisprezecelea. (Cezar Petrescu)

    Gara frumoasă, aşezată la poalele unor dealuri încărcate cu brazi, era la ora aceea pustie şi trebuia să aşteptăm câteva ore. (M. Preda)

     3  Uneori, se despart prin virgulă şi construcţiile infinitivale, gerunziale şi participiale postpuse predicatului, dacă au un caracter explicativ (nu sunt absolut obligatorii pentru comunicare) sau sunt distanţate de termenul regent:

    Făcui câţiva paşi prin casă, fără a zice nimic. (C. Hogaş)

    Mă hotărâi să mă opresc undeva la umbră, spre a-mi împrospăta puterile. (C. Hogaş)

    Câinele o urma supus, scheunând din când în când moale. (M. Sadoveanu)

    Fetiţa se opri o vreme în loc, ascultând. (M. Sadoveanu)

    Timpul trecuse peste mine cu indiferenţă, căzând în prăpastia eternităţii. (M. Sadoveanu)

    Apoi se uită la Marta şi surâse, speriat puţin el însuşi de spaima ei. (L. Rebreanu)

    Se strânse lângă sobă, cuprinsă de frig. (Cezar Petrescu)

     4  Construcţiile infinitivale, gerunziale şi participiale pot fi separate şi prin linii de pauză:

    Poziţiile specialiştilor – având puncte de plecare diferite – sunt încă destul de împărţite. (Istoria limbii române literare)

    Iar Vodă, cuminţit acum şi mult îmblânzit, a suspinat – aducându-şi aminte cât de schimbătoare sunt toate ale oamenilor. (M. Sadoveanu)

     

    Înapoi                           Cuprins                         Înainte