Limba română - Complementul direct
Limba română
Vineri, 2016-12-09, 8:15 PM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 11
Vizitatori: 11
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  • Înapoi                           Cuprins                         Înainte

     

     

    Complementul

     Complementul este partea secundară de propoziţie care determină un verb (a citi o carte, a se gândi la copii), un adjectiv (recunoscător părinţilor, tare de fire), un adverb (departe de casă) sau o interjecţie predicativă (iată cartea, vai de ei). În funcţie de anumite trăsături gramaticale, se disting următoarele două clase de complemente:

    a) complemente necircumstanţiale (complementul direct, indirect, de agent, sociativ, instrumental);

    b) complemente circumstanţiale (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condiţional, consecutiv, concesiv, opoziţional, cumulativ, de excepţie).

     

    Complementele necircumstanţiale

    Complementul direct

     Complementul direct determină un verb tranzitiv sau o interjecţie predicativă desemnând obiectul asupra căruia se exercită acţiunea: Câinele păzeşte casa. Se recunoaşte cu ajutorul întrebărilor: pe cine? ce?

    Complementul direct poate fi exprimat prin:

    1. Substantiv:

    Elevul desenează o floare.

    2. Pronume:

    L-am văzut ieri la teatru.

    3. Numeral:

    I-am felicitat pe amândoi.

    4. Formele nepredicative ale verbului:

    a) infinitiv:

    b) gerunziu:

     

    L-a învăţat a număra.

    Am văzut fulgerând.

     

    Înapoi                           Cuprins                         Înainte