Limba română
 Complementul direct

Înapoi                           Cuprins                         Înainte

 

 

Complementul

 Complementul este partea secundară de propoziţie care determină un verb (a citi o carte, a se gândi la copii), un adjectiv (recunoscător părinţilor, tare de fire), un adverb (departe de casă) sau o interjecţie predicativă (iată cartea, vai de ei). În funcţie de anumite trăsături gramaticale, se disting următoarele două clase de complemente:

a) complemente necircumstanţiale (complementul direct, indirect, de agent, sociativ, instrumental);

b) complemente circumstanţiale (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condiţional, consecutiv, concesiv, opoziţional, cumulativ, de excepţie).

 

Complementele necircumstanţiale

Complementul direct

 Complementul direct determină un verb tranzitiv sau o interjecţie predicativă desemnând obiectul asupra căruia se exercită acţiunea: Câinele păzeşte casa. Se recunoaşte cu ajutorul întrebărilor: pe cine? ce?

Complementul direct poate fi exprimat prin:

1. Substantiv:

Elevul desenează o floare.

2. Pronume:

L-am văzut ieri la teatru.

3. Numeral:

I-am felicitat pe amândoi.

4. Formele nepredicative ale verbului:

a) infinitiv:

b) gerunziu:

 

L-a învăţat a număra.

Am văzut fulgerând.

 

Înapoi                           Cuprins                         Înainte

 

Duminică, 2018-06-24, 9:54 PM
Bine aţi venit Vizitator
Acasă | Înregistrare | Autentificare
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Iunie 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
Arhiva materialelor
Statistici

Total online: 3
Vizitatori: 3
Utilizatori: 0
Prietenii site-ului

Copyright MyCorp © 2018
Găzduire site gratuită — uCoz