Limba română
 Analiza sintactică a frazei

Înapoi                           Cuprins                         Înainte


Analiza sintactică a frazei


Analiza sintactică a frazei presupune următoarea succesiune de etape:

 

1. Segmentarea frazei în propoziţii:

– identificarea şi sublinierea predicatelor

– marcarea elementelor de relaţie – coordonatoare şi subordonatoare – prin includerea lor între paranteze

– delimitarea propoziţiilor şi numerotarea lor

2. Precizarea felului propoziţiilor şi stabilirea raportului sintactic dintre ele:

– propoziţii principale / propoziţii subordonate / propoziţii regente

3. Alcătuirea schemei relaţionale

4. Caracterizarea frazei:

a) frază formată prin coordonare

b) frază formată prin subordonare

c) frază mixtă

 

Model de analiză sintactică a frazei

1. Segmentarea frazei în propoziţii:

Se propti cu spatele de trunchiul încrestat al pomului 1/ [şi] 2/, [în vreme ce] deasupra ei frunzele ruginite, moarte, zuruiau legănate de vânt 3/, dânsa cu pleoapele închise, scăldate în lacrimi de durere, asculta 2/ [cum] ronţăie vitele în grajd 4/, [cum] vâjâie din când în când câte o suflare aspră prin frunzişul copacilor din grădină 5/ [şi] [cum] toate acestea se amestecă într-un zgomot ciudat, monoton 6/, [ce] seamănă cu povestea unei vieţi triste 7/.

(Liviu Rebreanu)

2. Precizarea felului propoziţiilor şi stabilirea raportului sintactic dintre ele:

 

1 ─ Propoziţie principală;

2 ─ Propoziţie principală;

3 ─ Propoziţie circumstanţială temporală subordonată propoziţiei 2 prin locuţiunea conjuncţională în vreme ce;

4 ─ Propoziţie completivă directă subordonată propoziţiei 2 prin conjuncţia cum;

5 ─ Propoziţie completivă directă subordonată propoziţiei 2 prin conjuncţia cum;

6 ─ Propoziţie completivă directă subordonată propoziţiei 2 prin conjuncţia cum şi coordonată cu propoziţia 5 prin conjuncţia şi;

7 ─ Propoziţie atributivă subordonată propoziţiei 6 prin pronumele relativ ce;

 

Felul propoziţiilor şi raportul sintactic dintre ele pot fi notate şi astfel:

 

1) PP

2) PP

3) CT (2)

4) CD (2)

5) CD (2)

6) CD (2)

7) AT (6)

 3. Schema frazei:

 

           1 PP -------

şi

-------  2 PP

 

 

3 CT ----

4 CD ----

5 CD  ----

şi

---6 CD


 

   7 AT

 4. Caracteristica frazei:

– frază mixtă, realizată atât prin subordonare, cât şi prin coordonare, alcătuită din 7 propoziţii: 2 propoziţii principale şi 5 propoziţii subordonate.

 

Înapoi                           Cuprins                         Înainte

 

 

Vineri, 2017-12-15, 9:21 AM
Bine aţi venit Vizitator
Acasă | Înregistrare | Autentificare
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Decembrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva materialelor
Statistici

Total online: 16
Vizitatori: 16
Utilizatori: 0
Prietenii site-ului

Copyright MyCorp © 2017
Găzduire site gratuită — uCoz