Limba română
 Analiza lexicală a cuvintelor

Analiza lexicală a cuvintelor

Cuvântul ca unitate lexicală se defineşte printr-o multitudine de trăsături şi, prin urmare, analiza lui trebuie să cuprindă mai multe aspecte. Dintre acestea cele mai importante sunt:

1) aspectele care vizează cuvântul ca entitate de sine stătătoare; în acest caz, analiza cuvântului are în vedere atât forma lui, cât şi conţinutul;

2) aspectele care relevă relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă sau cu alte cuvinte din cadrul unui text.

În general, cuvântul poate fi examinat din următoarele patru aspecte:

a) din punctul de vedere al sensului său;

b) din punctul de vedere al formei sale;

c) din punctul de vedere al relaţiilor lui cu alte cuvinte din limbă;

d) din punctul de vedere al capacităţii cuvântului de a se combina cu alte cuvinte.

Prin urmare, analiza lexicală a unui cuvânt trebuie să includă următoarele operaţii:

1) examinarea sensului sau a sensurilor sale:

– se identifică sensul sau sensurile cuvântului;

– se stabileşte dacă acesta este folosit cu sens propriu sau cu sens figurat;

2) analiza formei cuvântului:

– se stabileşte structura morfologică a cuvântului;

– se identifică procedeul de formare a cuvântului;

3) stabilirea cuvintelor cu care cuvântul analizat are trăsături asemănătoare atât sub aspectul sensului, cât şi sub aspectul formei:

– se identifică cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale (relaţiile de sinonimie, antonimie, omonimie, paronimie);

– se precizează unităţile lexicale care constituie familia lexicală a cuvântului dat;

4) determinarea cuvintelor cu care cuvântul analizat se poate combina.

Într-o formă schematică, analiza lexicală a cuvântului ar putea fi prezentată cu ajutorul următorului tabel.

 

I. Cuvântul ca entitate de sine stătătoare

1) Sensul cuvântului

2) Forma cuvântului

 

a) Sensul sau sensurile pe care le are (sensurile recomandate de norma limbii literare / sensurile atribuite greşit de unii vorbitori);

b) sensul propriu / sensul figurat (cu care este folosit cuvântul în contextul dat)

a) Structura morfologică a cuvântului;

b) Procedeul de formare

II. Cuvântul în relaţie cu alte cuvinte

3) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă

4) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte în cadrul textului

 

a) Cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale:

– sinonimele

– antonimele

– omonimele

– paronimele

b) Familia lexicală din care face parte cuvântul analizat

Cuvintele cu care se combină cuvântul dat

Construcţiile în care se utilizează cuvântul analizat

Prezentăm mai jos un model de analiză lexicală a unui cuvânt.

Ştiinţă:

Ştiinţa însă nu poate fi decât un element al culturii. (M. Eliade)

I. Cuvântul ca entitate de sine stătătoare:

1) Sensul cuvântului

 

a) Sensul sau sensurile pe care le are (sensurile recomandate de norma limbii literare / sensurile atribuite greşit de unii vorbitori):

1. pregătire intelectuală, învăţătură, instrucţie;

2. ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire; (prin restr.) ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu;

3. faptul de a avea cunoştinţă, de a fi informat (despre ceva);

4. (înv.) veste, ştire.

 

 

b) sensul propriu / sensul figurat:

În enunţul dat cuvântul ştiinţă este folosit cu sens direct (sensul 2)

2) Forma cuvântului

 

a) Structura morfologică a cuvântului:

Rădăcina: şti-; sufixul: -inţă

 

 

b) Procedeul de formare:

Cuvânt format prin derivare de la verbul (a) şti (cuvânt de bază) la care se adaugă sufixul -inţă

 

II. Cuvântul în relaţie cu alte cuvinte:

3) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă

 

a) Cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale:

 

– sinonimele:

învăţătură, cunoaştere, cunoştinţă, gândire, pregătire, conştiinţă, erudiţie, disciplină, informaţie, ştire, veste

 

– antonimele:

neştiinţă

– omonimele:

– paronimele:

 

 

b) Familia lexicală din care face parte cuvântul analizat:

 

a şti, ştire, ştiinţă, ştiutor, ştiinţific, ştiinţificeşte, neştire, neştiinţă, neştiutor

4) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din cadrul unui text

 

Cuvintele cu care se combină cuvântul dat (construcţiile în care se utilizează):

1. Ştiinţă de carte. A avea ştiinţă de carte. Are o ştiinţă vastă. Om fără ştiinţă.

2. Descoperirile ştiinţei. Om de ştiinţă. Ştiinţele naturii. Ştiinţele sociale. Ştiinţele exacte. Ştiinţe umaniste. Ştiinţe economice. A promova ştiinţa. A se consacra ştiinţei. A-şi dedica viaţa ştiinţei. A sluji ştiinţa. A activa pe tărâmul ştiinţei. Cibernetica este o ştiinţă recentă.

3. A avea / a nu avea ştiinţă despre ceva. După ştiinţa mea. Cu ştiinţa cuiva. Fără ştiinţa cuiva. Aceasta s-a întâmplat fără ştiinţa mea. Cu bună ştiinţă. A face ceva cu bună ştiinţă.

4. A da cuiva ştiinţă de ceva.

 

 

Luni, 2017-10-23, 9:25 PM
Bine aţi venit Vizitator
Acasă | Înregistrare | Autentificare
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Octombrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
Arhiva materialelor
Statistici

Total online: 4
Vizitatori: 4
Utilizatori: 0
Prietenii site-ului

Copyright MyCorp © 2017
Găzduire site gratuită — uCoz