Limba română - Alternanţă fonetică
Limba română
Duminică, 2016-12-11, 9:04 AM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Decembrie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 20
Vizitatori: 20
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  • Alternanţă fonetică

    Modificare a unui sau a mai multor sunete din cadrul rădăcinii unui cuvânt prin care se diferenţiază formele lui gramaticale sau cuvintele formate prin derivare de la aceeaşi rădăcină. În funcţie de natura sunetelor care se schimbă, alternanţele sunt de două feluri: alternanţe vocalice, care se pot produce: între vocale simple (a / ă – ţară / ţări, a / e – masă / mese, ă / e – măr / mere), între vocale şi diftongi (e / ea – sec / seacă, cireaşă / cireşe, o / oa – uşor / uşoară) şi ● alternanţe consonantice, care au loc între consoane simple (d / z – brad – brazi, t / ţ – frate / fraţi, s / ş – pas / paşi), între grupuri consonantice (sc / şt – mască – măşti, muscă / muşte, str / ştr – astru / aştri), între o consoană şi ø (l / ø – cal / cai, copil / copii). Alternanţele vocalice se întâlnesc, cel mai des, în interiorul rădăcinii, iar cele consonantice au loc, de cele mai multe ori, la sfârşitul rădăcinii.

    Alternanţa sunetelor este, în esenţă, un fenomen de natură fonetică, dar cu repercusiuni asupra sistemului morfologic şi derivativ. Alternanţa sunetelor se produce în cursul flexiunii sau în procesul derivării, adică la alcătuirea formelor flexionare ale cuvintelor şi la formarea de cuvinte noi cu afixe. Alternanţele sunetelor care se produc în cursul flexiunii servesc, împreună cu alte mijloace, la exprimarea valorilor gramaticale ale formelor flexionare atât în cazul flexiunii nominale (substantiv, adjectiv), cât şi în cadrul flexiunii verbale. Manifestându-se în rădăcina cuvântului, alternanţele se asociază cu un anumit afix gramatical, deci ele au un rol morfologic. Schimbările formale ale rădăcinii servesc, în română, alături de desinenţe şi sufixe, la exprimarea valorilor gramaticale ale substantivelor, adjectivelor şi ale verbelor. Astfel, alternanţele fonetice pot marca diferenţe legate de categoria numărului la substantive, de categoriile genului şi numărului la adjective şi de categoriile persoanei, numărului şi timpului la verbe. De exemplu, distincţia dintre forma de singular noapte şi cea de plural nopţi este marcată, alături de desinenţele -e şi -i, prin alternanţele oa / o şi t / ţ. Alternanţele folosite numai cu rol morfologic sunt numite alternanţe gramaticale sau flexiune internă. În acest caz, alternanţele constituie mijloace suplimentare de marcare a unor categorii gramaticale.