Limba română
Joi, 2017-09-21, 2:17 AM
Meniu site

Căutare

Autentificare

Calendar
«  Septembrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Arhiva materialelor

Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Prietenii site-ului
  • Blog-ul oficial
  • Comunitatea uCoz România
  • FAQ
  • Manual

  •  

     

    Accent

    Pronunţare mai intensă a unei silabe dint-un cuvânt. În cuvintele alcătuite din mai multe silabe, una e rostită cu o intensitate mai mare. Tipul de accent care constă în evidenţierea unei silabe dintr-un cuvânt polisilabic prin mărirea intensităţii vocii se numeşte accent de intensitate (expirator, dinamic).

    În limba română, accentul este liber, în sensul că nu este legat de o anumită silabă a cuvântului. Cel mai adesea, accentul poate cădea pe ultima silaba (cazma, cafea) sau pe penultima silabă (cireaşă, albi). În unele cuvinte accentul cade pe antepenultima silabă (vizită), pe a patra silabă (veveriţă) sau chiar pe a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului (şaptesprezece).

    Deşi accentul în română este liber, la diferitele forme ale aceluiaşi cuvânt el poate fi constant sau mobil. Astfel, accentul este totuşi relativ stabil în cursul flexiunii nominale: mişcare, mişcării, mişcările, mişcărilor. Excepţie fac unele substantive moştenite din fondul latin (soră, surori, noră, nurori) şi unele substantive neologice (radio, radiouri; zero, zerouri; motto, mottouri. În cursul flexiunii verbale accentul este relativ mobil, diferenţiind unele forme temporale: cântă (prezent indicativ), cântă (perfectul simplu). În acest caz, accentul îndeplineşte o funcţie morfologică, contribuind la diferenţierea formelor gramaticale ale verbului (adună – adună, cântă – cântă, ridică – ridică). Deci, în anumite condiţii, accentul poate avea valoare de morfem gramatical.

    Uneori accentul are rolul de a diferenţia cuvinte identice din punctul de vedere al fonemelor şi al ordinii lor de succesiune (veselă – veselă, acele – acele, sălcii – sălcii, cenuşii – cenuşii). În acest caz, accentul are o funcţie distinctivă. În limba română, în general, accentul nu se notează. Notarea accentului este însă permisă pentru evitarea unor confuzii dintre cuvinte diferite sau dintre formele unor cuvinte, deci pentru dezambiguizare.